procuror DNA
Este vorba de Cătălin Nicolae Ceort, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta a fost plasat de procurorii DNA sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, pentru luare de mită. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare…
Negulescu a anunțat să își dă demisia după ce Inspecția Judiciară ceruse suspendarea acestuia din magistratură în urma unor sesizări ale inspectorilor. Procurorul Mircea Negulescu şi-a depus, vineri, demisia din magistratură, după ce Inspecţia Judiciară a cerut suspendarea acestuia din funcţie până la finalizarea cercetării disciplinare demarate ca urmare a unor înregistrări în care ar…