profund
Cofondatorul Apple şi fost director general al companiei, Steve Jobs, a murit miercuri la vârsta de 56 de ani, fiind bolnav de cancer pancreatic. Prietenii şi fanii Apple şi-au exprimat regretul pentru moartea sa, informează CNN. „Suntem profund întristaţi să anunţăm că Steve Jobs a decedat astăzi”, se arată într-un scurt comunicat al consiliului de…
Evenimentul cultural-artistic care deschide seria manifestărilor de aniversare a 20 de ani de la întemeierea revistei „Formula AS” are doi actori principali: fotoreporterul IULIAN IGNAT, redactor la revista „Formula AS” și părintele PANTELIMON ȘUȘNEA de la Mânăstirea Oașa. Călugăr și preot înzestrat deopotrivă cu har duhovnicesc și cu talent de excepţie, după ce și-a dovedit…
PDL-iști sibieni spun că printr-un asemenea comportament, PSD nu poate convinge pe nimeni că este un partid de opoziţie serios şi respectabil, într-o ţară europeană. PDL Sibiu a dat un comunicat de presă prin care își exprimă oficial poziția față de mitingul de protest de luni, 31 ianuarie, când în fața sediului de pe Bălcescu…