proiecte europene
Administrația locală sibiană a depus 23 de proiecte pentru a obține finanțare nerambursabilă, iar valoarea acestora depășește 320 milioane lei. Aceste proiecte au fost depuse prin cereri de finanțare nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Primăria Sibiu a depus 23 de proiecte, iar valoarea acestora depășește 320 milioane lei (68 milioane de euro),…
ADR Centru vor prezenta, în perioada 16-29 aprilie 2015, în fiecare din municipiile reședință de județ din Regiunea Centru, informații actualizate privind pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020. Caravana ajunge la Sibiu în data de 29 aprilie. Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu Consiliile județene din Regiunea Centru și reprezentanții Agenției…