se incalzeste
Vremea se încălzește zilele următoare, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Până în 11 octombrie, tendința va fi de încălzire, astfel de la o medie a temperaturilor maxime de 16…17 grade în prima zi, se va ajunge la o vreme caldă cu valori termice diurne în general de 22…24…
Temperaturile de vară revine în România săptămâna viitoare, când vor fi maxime de 29-30 de grade. „Într-adevăr este posibil ca pe parcursul acestei săptămâni şi mai ales în a doua parte a acesteia să consemnăm valori de 29-30 de grade, posibil izolat în partea de sud-est a ţării valori de până la 30-31 grade Celsius. Dacă mâine…
Săptămâna care a început este rece în primele zile, urmând ca mai apoi vremea să se încălzească. La finalul săptămânii temperaturile vor fi mult peste media normală. “În această săptămână vor fi alternaţii termice. Dacă astăzi, luni, vremea se încălzeşte uşor iar temperaturile ajung până la 7-8 grade în Dobrogea, marţi şi miercuri este de…