Sibiu – Pitești
Premierul României a acordat un interviu Agenției Naționale de Presă Agerpres, iar printre problemele despre care a vorbit, a atins și două subiecte care îi interesează direct pe sibieni. Revizuirea Constituției, introducerea unei moțiuni de cenzură în actuala sesiune parlamentară de către Opoziție, precum și relația pe care o are cu președintele Klaus Iohannis reprezintă…
Masterplanul de transport a fost actualizat de Executiv, în urma dezbaterilor publice avute loc în ultima perioadă. Astfel acesta prevede ca până în 2030 să fie construiți aproximativ 1.300 de kilometri de autostradă, aici fiind prinse și proiectele Sibiu – Pitești și Tg. Mureș – Iași – Ungheni. Varianta actualizată a Master Planului de Transport,…
Ministrul Transporturilor Ioan Rus, a declarat că în opinia sa autostrada Sibiu-Pitesti ar putea fi finalizata in 2018, daca s-ar imparti pe tronsoane, la care ar lucra mai multe firme. „O sa incepem sa circulam de la Nadlac la Arad, deci o sa ajungem pana in Sibiu, in urmatorul an jumate. Sibiu-Brasov nu avem o…
Proiectul masterplanului general de transport va fi dezbătut în Guvernul României cel mai tâziu până la data de 20 decembrie. Conform celor de la Ministerul Transporturilor tot atunci se va discuta şi despre proiectul autostrăzii Sibiu – Piteşti. Draftul masterplanului general de transport va fi dezbătut în Guvern în prima lectură până la data de…
Proiectul care ar trebui să aducă la finalul său încă 116 kilometri de autostradă pentru România merge dintr-o amânare în alta. Vorbim acum de o amânare în privința studiului de fezabilitate a autostrăzii Sibiu – Pitești. Licitaţia pentru actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, lansată în iunie de fostul ministru al Transporturilor, Dan…
Autostrada care ar urma să facă legătura între Pitești și Sibiu ar putea fi amenajată în două etape. În prima etapă va fi făcut un drum expres cu termen de deschidere în anul 2018, conform spuselor Ministrului Transporturilor, Ioan Rus. „Am discutat și a rămas ca (…) AECOM (consultantul statului la realizarea Master-Planului de…
Autostrada Sibiu – Pitești, prioritate în Masterplanul aprobat pentru finanțare de Comisia Europeană
Sibienii primesc vești bune din partea Comisiei Europene. Aceasta a aprobat Masterplanul General de Transport pentru România, iar autostrada Sibiu – Pitești este prioritară. Documentul strategic prevede ce proiecte de transport propuse de autorităţile de la Bucureşti vor fi finanţate de Comisia Europeană până în 2030. Astfel, România a propus Comisiei Europene să finanţeze…
Autostrada Sibiu-Pitești a creat o serie de controverse din momentul în care a fost făcut primul studiu de fezabilitate, în anul 2008. Cu fiecare schimbare care o survenit în țara noastră, cu fiecare ministru schimbat sau premier diferit, costul autostrăzii s-a schimbat treptat. Cu toate că schimbările sunt menționate ”pe hârtie”, în realitate…
Ministrul Transporturilor a anunţat vineri la Sibiu că săptămâna viitoare vor fi lansate ofertele pentru studiile de fezabilitate în cazul autostrăzilor Sibiu – Piteşti şi Sibiu – Braşov, iar de sâmbătă, 10 mai, încep lucrările la autostrada Sebeş – Turda. Dan Şova a anunţat vineri că Sibiul este conceput ca un nod de autostrăzi. De…
Vestea bună pentru Dacia este că, până la sfârșitul anului 2015, vom avea autostradă completă între Sibiu și Nădlac și ne gândim la o soluție atât pentru Pitești, cât și pentru Craiova, pentru calea ferată, a declarat, luni, la postul public de televiziune, ministrul Transporturilor, Dan Șova. ”Autostrada Craiova-Pitești o facem în parteneriat public-privat sau…
La finele săptămânii trecute, emisiunea După 20 de ani de la ProTV l-a avut ca invitat pe Ministrul Dan Șova, tema principală fiind construcția de autostrăzi din România. Dialogul a început abrupt cu subiectul fierbinte al zilei, autostrada peste Carpați. În ciuda eforturilor moderatorului Cristian Leonte de a face comparația corectă între cele două rute…