statia spatiala internationala
Un program propus de echipa clubului RobotX, formată din trei elevi din municipiul Hunedoara și mentorul lor, profesorul Mircea Nistor, va fi implementat pe Stația Spațială Internațională. Scopul acestui experiment este monitorizarea stării de sănătate și evoluției vegetației de pe Pământ, prin intermediul unui program creat de către elevi. Potrivit acestuia, Agenţia Spaţială Europeană (ESA)…
Trei noi membrii ai Stației Spațiale Internaționale își incep joi seara călătoria în spațiu. Lansarea este programată la 8.20pm GMT, 10.20 ora României, și este transmisă în direct de NASA. Cei trei noi membrii ai ISS sunt Peggy Whitson de la NASA, Thomas Pesquet de la Agenția Spațială Europeană și Oleg Novitskiy de la Agenția…
Potrivit Agenției Spațiale Europeane ( ESA), astronautul britanic Tim Peake făcut această fotografie luna trecută. Un gunoi spațial, o bucată mică de fier vechi care gravita în jurul Pâmântului, a lovit una dintre ferestrele Stației Spațiale Internaționale (ISS), lăsând un semn mic, fotografiat de astronautul Tim Peake. Bucata de gunoi spațial a lovit cupola ISS, o cameră de…