supravietuire
O femeie a fost găsită în viață într-o pădure din Australia după cinci zile de la dispariția ei. Ea a reușit să supraviețuiască în acest timp doar cu ajutorul unor acadele și o sticlă de vin. Femeia în vârstă de 48 de ani, identificată de poliție ca Lillian, a luat-o pe un drum greșit încercând…
O femeie a supraviețuit, în mai puțin de 40 de ani de viață, la 12 tumori, dintre care 5 maligne. Secretul pare să stea în sistemul imunitar. Cazul ei deschide calea pentru diagnosticarea precoce a cancerului. Cele 12 tumori au fost provocate de un amestec de mutații genetice ereditare, considerat până acum incompatibil cu viața,…
În urma unui studiu, cercetătorii au identificat cele mai bune locuri de pe planetă în care se poate supraviețui unui colaps global al civilizației. Cele mai bune țări de locuit într-un astfel de scenariu sunt Islanda, Marea Britanie, Tasmania sau Irlanda. Totodată, Noua Zeelandă, unde, aparent, miliardarii lumii au început deja să cumpere pământ pentru…
Un bucureștean a supraviețuit la munte, în zona Poiana Coștilei din Munții Bucegi, ca prin minune. Și-a făcut o vizuină în zăpadă și a reușit să treacă noaptea cu bine. Bucureșteanul în vârstă de 18 ani s-a rătăcit, sâmbătă, pe munte, în Bucegi, în timp ce cobora cu schiurile, dar a reușit să iasă din…
Cunoscutul aventurier și vedetă a numeroase episiuni TV despre supraviețuire, Bear Grylls, a fost la un pas de moarte în timpul unor filmări, informează The Huffington Post. Acesta a fost înțepat de o albină. Scenele au fost filmate și urmează a fi difuzate în curând, notează Digi24. Grylls este alergic la albine și a intrat…
O femeie din Belgia a făcut accident și s-a răsturnat cu mașina într-un șanț adânc. Preț de șase zile a stat blocată acolo, până când au auzit-o niște trecători țipând. Potrivit Digi24, Corine Bastide se întorcea, seara târziu, de la serviciu. Într-un sens giratoriu aflat într-o zonă izolată, mașina ei a ieșit de pe șosea.…