tiff
Tudor Giurgiu a declarat joi seara, la Sibiu, că este nevoie ca istoricii şi procurorii să stabilească adevărul despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Regizorul filmului „Libertate” şi o parte din actorii care joacă în filmul despre Revoluţia din 89 de la Sibiu au dialogat cu spectatorii prezenţi la premiera filmului, la Cine Gold,…
Sibiul este dinamic și în acest sfârșit de săptămână. Noi festivaluri aduc oamenii laolaltă pentru a se distra și bucura împreună. Vineri începe Vinfest, iar weekendul continuă cu petreceri senzaționale marca Backyard și în Cotton. Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) îi așteaptă pe sibieni să vadă cele mai interesante filme ale anului. Pe lângă…
Azi ia startul cea de-a 16-a ediție a Festivalului International de Film Transilvania de la Sibiu, care promite patru zile pline de filme, cine-concerte, proiecții pentru copii, dar și invitați speciali. Printre artiștii care își vor da întâlnire cu publicul din Sibiu se numără regizorul Alexandru Lustig sau actorii Alexandru Papadopol și Anca Sigartău. Aceștia…
Nume sonor în cinematografia română, îndrăgită și apreciată pentru aparițiile sale pe micul și marele ecran, dar și în teatru, actrița Cezara Dafinescu va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august). Artista care a cucerit inimile românilor în zeci de roluri interpretate pe scenă și în producții autohtone…
Filmul de deschidere a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), comedia spaniolă „Dineu cu vecinii de sus”, va fi proiectat simultan în 20 de localități din țară. La Sibiu lungmetrajul va fi proiectat la CineGold. La aniversarea a 20 de ediții de TIFF, emoțiile Galei de deschidere vor fi resimțite,…
Organizat anul acesta exclusiv în aer liber, TIFF Sibiu (27-30 august) le propune sibienilor, la cea de-a 14-a ediție, să descopere o selecție de filme care au cucerit publicul și au câștigat trofee importante în ultimul an în două locații noi: Parcarea supraterană Promenada Sibiu (ultimul etaj) și Terasa cu flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu”. Acestea se alătură locațiilor cu tradiție…
Viața culturală din Sibiu este pusă, deocamdată, pe pauză. Din cauza pandemiei, nimeni nu poate ști, în prezent, care va fi soarta evenimentelor care ar fi trebuit să aibă loc în acest an. Bogdan Brylynski, co-organizator Focus in the Park, Project Manager TIFF Sibiu și producător executiv Feeric Fashion Week, a spus, în cadrul emisiunii…
Copilul-problemă / System Crasher, multipremiatul film de debut al regizoarei germane Nora Fingscheidt rulează la Sibiu începând de vineri, 6 decembrie la CineGOLD. Lansat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, premiat cu Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer pentru noi perspective în arta cinematografiei, dublu nominalizat la European Film…
Aproape 1.500 de spectatori au fost prezenţi sâmbătă seara în Piaţa Mare din Sibiu, transformată într-un imens cinematograf, unde a avut loc proiecţia comediei „California Dreamin”, în cinsitea şi în prezenţa actorului Răzvan Vasilescu. Acesta a primit Premiul pentru întreaga carieră din partea organizatorilor Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Actor premiat la Sibiu „Aş…
Publicul sibian a ocupat, pentru a doua seară consecutiv, cele 2000 de locuri din Piața Mare la proiecția filmului Două lozuri, care a închis cea de-a doua seară a Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția de Sibiu. La comedia regizată de Paul Negoescu și inspirată de opera lui I.L. Caragiale, spectatorii au râs în hohote…
A noua ediție de la Sibiu a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat aseară, după 5 zile cu peste 40 de filme, proiecții speciale, invitați de marcă și mii de spectatori. Cele mai așteptate, dar și cele mai premiate filme ale anului au fost proiectate pentru cinefilii sibieni în locuri deja tradiționale pentru TIFF,…
Iubitul actor sibian Ion Besoiu, în vârstă de 84 de ani, a fost invitatul special al celei de-a treia zile de TIFF Sibiu, la proiecția București Nonstop. Filmul, proiectat la Teatrul Gong a umplut sala, iar actorul prezent la proiecție s-a bucurat de aplauzele cinefililor. Pelicula de Dan Chişu, cu Ion Besoiu, Rodica Lazăr și…
Șase filme românești din calendarul TIFF Sibiu 2015 vor rula în prezența regizorilor, actorilor sau a membrilor echipelor de producție, spectatorii având ocazia sa le adreseze întrebări, imediat după proiecții. Actorii Florin Kevorkian, Adrian Purcărescu și Ciprian Mistreanu vor fi prezenți joi, 25 iunie, de la ora 22.00, la proiecția filmului Comoara, în Piața Mare.…
Piața Mare, Teatrul Gong, Librăria Habitus și Faust Cafe und Disko sunt punctele centrale ale celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu în cea de-a noua ediție a festivalului. Peste 40 de producții românești și internaționale vor rula în aceste spații de proiecție în cele cinci zile de festival. Alături…
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24 – 28 iunie 2015, pentru o a noua ediție. Piața Mare din Sibiu va fi, din nou, punctul central al festivalului, unde cinefilii vor putea urmări câteva dintre cele mai așteptate filme ale anului. Kurt Cobain: Montage of Heck, primul documentar despre legendarul…
Aţi auzit de atacul armat asupra Băncii Naţionale a României, din 1959, soldat cu furtul unui milion de lei? Dacă nu, atunci trebuie să vedeţi filmul regizat de Nae Caranfil, cu un titlul poetic, „Closer to the Moon” sau, pe româneşte, „Mai aproape de lună”. Acest film lansează, în premieră pentru marele public, o variantă…
Cea mai importantă manifestare cinematografică din Sibiu, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), începe miercuri și aduce, în perioada 25 – 29 iunie, peste 50 de proiecții în 7 spații diferite. Ca în fiecare an, evenimentele speciale vor completa programul Festivalului. Miercuri, în prima zi, la Teatrul Gong, de la ora 21.00, sibienii vor putea…
Cea de-a patra proiecţie a Cinematecii TIFF aduce, joi, 8 decembrie, la Librăria Humanitas din Sibiu, un documentar puternic despre un subiect sensibil: Marele jaf comunist, de Alexandru Solomon. August 1959, Bucureşti. Şase foşti membri ai nomenclaturii comuniste şi colaboratori ai securităţii fură o maşină a Băncii Naţionale în care se aflau 1,6 milioane de…
Cea de-a treia proiecţie a Cinematecii TIFF aduce, joi, 24 noiembrie, ora 20:00, la Librăria Humanitas din Sibiu, un film românesc de excepţie: Cealaltă Irina, de Andrei Gruzsniczki. Biletul de intrare la proiecţii este de 5 lei. Plecată din ţară în interes de serviciu, o tânără revine acasă într-un sicriu, lăsându-şi îndurerată familia. Aşa ar…
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) continuă campania de re-atragere a publicului român către cinema, după ce a finalizat cu succes două mari proiecte: Caravana Filmelor TIFF (desfăşurată în 13 oraşe din ţară, atragând 20.000 de spectatori, circuitul fiind închis cu cea mai plăcută surpriză: oraşul Siret din judeţul Suceava, unde 1.300 de spectatori au…
Sibiul freamătă și în acest weekend de evenimente care mai de care mai atractive. Cap de afiș este Festivalul Internațional de Film Transilvania și zilele Hungarikum din Muzeul în Aer Liber. Iată ce poți face în acest weekend la Sibiu: SÂMBĂTĂ Expoziţia de reptile vii Ora: 10:00 Locatia: Casa Albastra Expoziţia „Crucea, Punte a Învierii”…
Aproape două ore a durat concertul ce a avut loc în cadrul TIFF Sibiu 2011. Bregovic s-a arătat încântat de primirea făcută şi de atmosfera din timpul concertului. Goran Bregovic a urcat pe scena din Piața Mare alături de Wedding and Funeral Orchestra într-un spectacol menit să celebreze legătura dintre muzică și film. Foto –…
A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Sibiu se anunţă a fi una memorabilă. Un program extrem de ofertant pentru publicul cinefil, alcătuit din premiere absolute, producţii multipremiate, filme autohtone recente şi multe alte surprize. Lumea filmului şi celelalte arte îşi vor da întâlnire în perioada 15-19 iunie în Piaţa Mare,…
Publicul pasionat de muzica celebrului artist Goran Bregovic are acum posibilitatea de a cumpăra online biletele pentru concertul extraordinar de joi, 16 iunie 2011, din Piața Mare din Sibiu. Tichetele sunt disponibile pe website-ul www.tiff.ro și trebuie ridicate de la casieria Info Point Casa Luxemburg, Piaţa Mică nr. 16, în ziua concertului, în intervalul orar 08:00 –…
A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Sibiu se anunţă a fi una memorabilă. Un program extrem de ofertant pentru publicul cinefil, alcătuit din premiere absolute, producţii multipremiate, filme autohtone recente şi multe alte surprize. Lumea filmului şi celelalte arte îşi vor da întâlnire în perioada 15-19 iunie în Piaţa Mare,…