varstnici sibiu
“Scrisori pentru bunicii noștri”, proiectul inițiat de BIS Teatru, continuă cu spectacolul “Anaz și Dragonul”, care se va juca pentru copiii de la SOS Satul Copiilor Cisnădie și de la Centrul de Zi ACCES Dumbrăveni, miercuri, 15 iunie, la ora 18:00, la Grădina Bis. Spectacolul de miercuri reprezintă și momentul prin care Grădina Bis se…
Persoanele peste 65 de ani, care potrivit noilor reguli pot ieși din casă doar între 11:00 – 13:00, au prioritate în magazinele Profi și Penny în acest interval orar. Magazinele Penny deschise în Sibiu își schimbă programul. Principalele două schimbări se referă la ora de închidere și la prioritatea acordată persoanelor în vârstă. Magazinele Penny…
Marile magazine de electronice și electrocasnice s-au redeschis la Sibiu. Primii clienți, în dimineața zilei de miercuri, au fost vârstnicii. Începând de astăzi, persoanele care au peste 65 de ani, nu mai au voie să iasă din locuințe, decât în intervalul orar 11.00 – 13.00, și doar dacă au motive întemeiate. Magazinele Flanco și Altex…
Marți, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, în sala de ședințe a Instituției Prefectului, a avut loc o reuniune emoționantă. Prefectul Maria Minea a invitat reprezentanții pensionarilor din județul Sibiu la o întâlnire festivă, relaxată, cu povești de viață, amintiri frumoase și sfaturi înțelepte. În debutul întrunirii, prefectul a dat citire mesajului transmis de prim-ministrul…
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice (1 octombrie), Shopping City Sibiu, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României organizează a 7-a ediție a Campaniei naționale de voluntariat „Flori pentru Suflet”. Campania este o modalitate de a promova, alături de parteneri, colaboratori și voluntari, mesajul unei bătrâneți mai frumoase pentru…