vecini
Organizatorii proiectului ÎntreVecini sunt în căutarea unui grup de vecini ce locuiesc la bloc, în Sibiu, care ar dori să intre într-un proces de dezvoltare comunitară, să implementeze activități de sustenabilitate, și să devină prosumatori, printr-un grant nerambursabil de 15.000 de euro. Vă mai amintiți vremurile în care, atunci când ți se termina zahărul și…
De patru decenii, o familie din Țara Galilor locuiește într-o casă aflată în mijlocul unui sens giratoriu aglomerat. Aceasta susține că este împăcată cu situația, iar singura problemă este livrarea corespondenței. Clwyd Howatson spune că părinții lui au cumpărat casa când erau tineri și pur și simplu au refuzat să se mute când a fost…
Un bărbat din Gura Râului a fost amenințat și bătut de doi consăteni, tată și fiu. Fiul a fost arestat de polițiști La data de 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au reținut un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitatea Gura Râului, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de…
Conflict între doi vecini de teren din Gura Râului, soldat cu bătaie și plângere penală. Un bărbat a fost amenințat și bătut de doi consăteni, tată și fiu, care pretind la o bucată de teren ce nu le aparține. Luni a fost o zi cu ghinion pentru un bărbat din Gura Râului. În timp ce se…