zilieri
Costurile forţei de muncă pentru cei care angajează zilieri vor crește de la 1 iulie ca urmare a creșterii salariului minim brut, anunță Ziarul Financiar, citează Mediafax. Începând cu 1 iulie 2024, salariul minim brut pe ţară va creşte la 3.700 de lei, astfel cei care vor angaja zilieri vor scoate mai mulţi bani din…
În perioada 19.09-22.09.2022, I.T.M. Sibiu, a desfășurat la inițiativa Inspecției Muncii Campania Națională de verificare a respectării de către beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu modificările și completările ulterioare, și a normelor de aplicare a acesteia precum și a modului în care se derulează…
ITM Sibiu a desfășurat, săptămâna trecută, verificări, pentru a vedea daca beneficiarii din județ, la care își desfășoară activitatea peste 150 de zilieri, respectă prevederile legale. În urma controalelor, s-au dat sancțiuni, dar și avertismente. Obiectivele acestei campanii au urmărit, în principal, următoarele: identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun în…
Registrul electronic de evidență a zilierilor devine obligatoriu de duminică. Inspecția Muncii a lansat o aplicație mobilă ce poate fi utilizată de angajatori. Aplicația „Inspecția Muncii” este pusă la dispoziție gratuit și este disponibilă, în funcție de sistemul de operare al dispozitivului mobil, prin accesarea aplicațiilor PlayStore sau AppStore. Toate informațiile necesare unui utilizator al…