Author: Roxana David
„Conducerea Consiliului Județean Sibiu, consilierii județeni, angajații administrației județene și cei ai instituțiilor aflate în subordine își exprimă adânca tristețe după tragedia din clubul bucureștean și transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate, iar victimelor aflate în spitale recuperare și însănătoșire cât mai grabnică. În semn de solidaritate, la sediul Consiliului Județean Sibiu și la cele 43…
„Organizația Județeană PSD Sibiu și Organizația Județeană a Tinerilor Social-Democrați au aflat cu deosebită mâhnire de tragedia produsă în clubul bucureștean unde au murit tineri, iar alții au fost răniți. Cu toții, social-democrați sibieni, transmitem sincere condoleanțe familiilor îndoliate și ne rugăm bunului Dumnezeu pentru sănătatea răniților aflați în spitale. Iar în semn de solidaritate…
Organizatorii petrecerii de Halloween de la Arena Platoş au luat decizia de a amâna întâlnirea pentru săptămâna viitoare. „Dragii nostri, petrecerea pe care doream sa o facem in aceasta seara se va amana pentru saptamana viitoare. Intr-un moment atat de trist si de greu distractia nu isi are locul. Pe cat putem, haideti sa dam…
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu anunță suspendarea spectacolului itinerant „Labirintul Groazei” programat azi, 31 octombrie, de la ora 20:00. Spectacolul va fi reprogramat pentru data de vineri, 6 noiembrie, ora 20:00, în baza deciziei Guvernului României de a decreta zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie zile de doliu național. Toate celelalte…
În acest final de săptămână, peste 45 de poliţişti sibieni au desfăşurat ample acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă în mediul rural. În cadrul activităţilor, poliţiştii au constatat 2 infracţiuni şi au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale. 47 de poliţişti sibieni au fost angrenaţi în acţiuni, din care 6 de la rutieră, 10 de la Serviciul…
Târgul de Cariere de la Sibiu a fost vizitat, în cele două zile, de aproximativ 2.500 de persoane aflate în căutare de joburi, oportunități de internship sau stagii de practică și voluntariat. În total, cele 35 de companii au libere peste o mie de oportunități în domenii diverse. Cele mai multe oportunități au fost în…
Concursul superoamenilor, care şi-au măsurat forţele în septembrie în Piaţa Mare, în cursa pentru a fi desemnat cel mai puternic om al planetei, va face înconjurul lumii prin intermediul canalului Eurosport, care va difuza sâmbătă dimineaţă rezumatul acestei etape din “Strongman Champions League”. Canalul Eurosport va difuza, sâmbătă dimineaţă, rezumatul ediţiei din România a concursului…
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu organizează în perioada vacanței(2-8 noiembrie) pentru preșcolari și elevii din învățământul primar o serie de 6 ateliere de creație și 3 reprezentații cu spectacolele „Cenușăreasa” și „Greierele aproape faimos”. Aurelia Călinescu și Diana Ribana vor pregăti în fiecare zi, de la ora 11:00, câte un workshop pentru copii.…
E week-endul groazei, în care fantomele şi monştrii vor bântui străzile, casele, şi mai ales pub-urile. Aşa că nu rata distracţia maximă din acest sfârşit de săptămână. Îngrozeşte-te la petrecerile de Halloween. Ce şi unde se organizează, citeşte aici. Week-end-ul debutează însă cu ceva activităţi mai liniştite. „Festivalul Filmului Francez” continuă la Librăria Habitus până…
12:00 Hotel Transylvania 2 ( Hotel Transilvania 2 ) – 3D DUBLAT RO Tara: SUA | Durata: 1h 30 min Gen film: Animaţie,Comedie,Familie SAMBATA SI DUMINICA – ora 12:00 14:00 Hotel Transylvania 2 ( Hotel Transilvania 2 ) – 3D DUBLAT RO Tara: SUA | Durata: 1h 30 min Gen film: Animaţie,Comedie,Familie ZILNIC – ora…
În data de 29 octombrie a avut loc Şedinţa Ordinară a Consiliului Judeţean Sibiu. Au fost prezenţi 28 de consilieri judeţeni din totalul de 33 de consilieri. Ora de Sibiu a transmis în direct ședința. Au fost supuse spre aprobare 22 de puncte pe ordinea de zi. Toate au fost adoptate în unanimitate. Puteti urmări…
Desfășurare de forțe impresionantă joi dimineață în jurul orei 10.00 pe autostrada Sibiu – Orăștie, la intersecția cu Drumul Județean 106 B, la ieșirea către Ocna Sibiului și Zona Industrială de Vest a municipiului reședință de județ. Un accident de proporții a făcut ca o mașină să ia foc, altele să se tamponeze într-un carambol,…
Cafeneaua politică, organizată de TNL Municipiul Sibiu a avut ca temă – Locuri de muncă pentru tineri. La eveniment au fost invitați tineri din orașul Sibiu și nu numai, interesați de găsirea unui loc de muncă. Această ediție a cafenelei politice vine în întampinarea greutăților cu care se confruntă tinerii în găsirea unui loc de…
Primul spaţiu din Sibiu ce se poate închiria cu ora este disponibil celor interesaţi de joi, 29 octombrie. Pe Bulevardul Vasile milea la nr. 1, locaţia poate găzdui până la 30 de persoane sau 5 grupuri de câte 4 persoane pentru lucrul în echipă. MiniHUB-ul însă se doreşte a fi mai mult decât un spaţiu…
Cel mai mare festival studenţesc de dans din ţară îşi va deschide porţile vineri 30 octombrie 2015 cu un maraton de spectacole de dans de cele mai diverse genuri. Pot fi admirate momente de dans contemporan (care include baletul modern, teatru-dans, dansuri cu soluţii inovatoare şi inedite), show-revue (dansuri de revistă, dansuri cu specific de…
Grupul german Guntner, cu o experienţă de peste opt decenii în producţia de sisteme de răcire, va deschide o fabrică de 18.000 mp la Sibiu, în care va începe să producă în primăvara anului viitor. Reprezentanţii Camerei de Comerţ din Sibiu, citaţi de presa locală, au spus că investiţia în noua unitate de pro¬duc¬ţie depăşeşte…
Asociația MaiMultVerde în parteneriat cu SMURD și Centrul de Tineret Sibiu organizează un curs gratuit de prim ajutor pentru publicul larg în Sibiu, ca parte a programului “Lecția de prim ajutor”. 40 de sibieni interesați să învețe tehnici de prim ajutor în situații de urgență sunt așteptați joi, 29 octombrie, de la ora 16.30, la…
Din totalul locurilor de munca, 75 de posturi se adreseaza persoanelor cu studii superioare,in timp ce 423 sunt pentru persoane fară studii superioare. Sibiu, str. Morilor nr.51A, tel.0269230089 Meseria Locuri administrator baze de date 1 administrator de retea de calculatoare 1 administrator de retea de calculatoare 1 administrator financiar (patrimoniu) (studii superioare) 1 agent de…
Primăria Sibiu continuă planul de modernizare al străzilor din oraş. Nu are banii necesari, aşa că plănuieşte un nou împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Experţii Primăriei au socotit că pentru cele 61 de străzi care sunt cuprinse în reabilitare sunt necesari 67,5 milioane de lei. Cu aceşti bani vor fi reabilitate…
Dovleci, măşti care te sperie, cranii şi morţi care umblă. Cam aşa o să arate Sibiul sâmbătă, 31 octombrie, de Halloween. Cei care se tem se vor închide în case, dar petrecăreţii se vor „ascunde” în pub-uri şi cluburi, unde vor încerca să alunge spiritele rele cu multă muzică şi dans. Şi pentru că duhurile…
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă duminică, 1 noiembrie, ora 11:00, spectacolul „Cenușăreasa” în regia lui Dan Hândoreanu. Spectacolul va fi reluat într-o nouă distribuție după mai bine de 6 ani de la ultima reprezentație jucată pe scena de la Sibiu. Lucia Barbu, Leo-Nora Băcanu, Mircea Corcoveanu, Barbara Crişan, Horaţiu Dancu, Jenö Major,…
Sâmbătă 31 Octombrie, începând cu ora 16:00, cei mici însoțiți de părinți și bunici sunt așteptați la Shopping City Sibiu să participe la cel mai vesel spectacol susținut de Gașca Zurli – Am o căsuță mică. Distracția va începe cu parada costumelor de Halloween iar cele mai frumoase costume și cei mai frumoși bostani vor…
Muzeul Naţional Brukenthal derulează miercuri, 28 octombrie 2015, şi joi, 29 octombrie 2015, orele 13.00, activităţile educative din cadrul proiectului cultural În căutarea Sophiei, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Beneficiari ai activităţilor de pedagogie muzeală vor fi aproximativ 40 de copii, cu vârste cuprinse între 7-16 ani, activi în cadrul Asociaţiei Elijah Iniţiativa Socială…
În ultimele 24 de ore, în cadrul activităţilor preventive desfăşurate în trafic, poliţiştii rutieri au constat 4 infracţiuni la regimul rutier, astfel: un conducător auto a fost depistat în trafic conducând o maşină neînmatriculată; un conducător auto se afla în stare de ebrietate (0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat); un sibian conducea o maşină…